Disciplina contractuală în raporturile juridice ale profesioniștilor (partea a II-a)

Autor: Adina Sardare

Așa cum menționam în materialul anterior, în cele ce urmează vom prezenta calificarea clauzelor și practicilor abuzive, precum și sancțiunile aplicate acestora.

1. Calificarea clauzelor și practicilor abuzive

Art. 12 al legii, califică drept abuzive clauzele contractuale sau practicile prin care se stabilește, în mod vădit inechitabil, în raport cu creditorul, termenul de plată, nivelul dobânzii penalizatoare sau al daunelor-interese suplimentare. În concret, sunt acele clauze inserate în contract, care, prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

In acest context, art. 14 din lege consideră clauze abuzive, fără a fi necesară verificarea unor circumstanțe particulare, clauzele contractuale care:

a) exclud posibilitatea aplicării de dobânzi penalizatoare sau stabilesc dobânzi penalizatoare inferioare dobânzii legale penalizatoare;

b) fixează o obligație de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor;

c) prevăd un termen mai mare de la care creanța produce dobânzi decât cel prevăzut la art. 3 alin. (3) sau, după caz, la art. 6 și art. 7 alin. (1);

d) fixează, în contractele dintre profesioniști și autorități contractante, un termen de plată mai mare decât cel prevăzut la art. 7 alin. (1);

e) elimină posibilitatea plății de daune-interese suplimentare;

f) stabilesc un termen pentru emiterea/primirea facturii.

Pentru a constata caracterul abuziv al unei clauze sau practici contractuale, potrivit prevederilor art. 13, instanțele de judecata investite vor trebui să facă o atentă analiză a tuturor circumstanțelor cauzei, respectiv:

a) abaterile grave de la practicile statornicite între părți sau de la uzanțele conforme ordinii publice sau bunelor moravuri;

b) nerespectarea principiului bunei-credințe și a principiilor de diligență în executarea obligațiilor;

c) natura bunurilor sau serviciilor;

d) neprevederea motivelor obiective de derogare de la termenele de plată sau de la rata dobânzii, potrivit prezentei legi;

e) poziția dominantă a cocontractantului în raport cu o întreprindere mică sau mijlocie.

Cu alte cuvinte, acestea vor lua in considerare, printre altele, încalcarea practicilor și uzanțelor aplicabile, nerespectarea bunei – credințe în executarea obligațiilor, natura bunurilor sau serviciilor sau poziția dominantă a cocontractantului în raport cu o întreprindere mică sau mijlocie.

Cu titlu de exemplu menționăm:

Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție din 11.02.2016 care dispune: Conținutul clauzei din contractul de credit care stabilește că, după primele 12 luni de la încheierea acestuia, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile băncii este abuziv, deoarece aceasta clauză nu este exprimată într-un limbaj ușor inteligibil și nu permite consumatorului să stabilească mecanismul prin care banca ar putea să determine rata dobânzi, neexistând, explicitat, un mecanism de stabilire și de evoluție a acestei părți variabile a dobânzii, lăsând, astfel, la liberul arbitru al băncii cuantumul părții variabile a dobânzii.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 20.11.2014, în care o bancă a fost găsită vinovată pentru inserarea în contractele de credit a unor clauze abuzive precum comisionul de risc sau dobânda, reținându-se următoarele:

1. Nu a putut fi reținută susținerea băncii referitoare la faptul că, clauze contractuale referitoare la dobânzi și comisioane fac parte din prețul total al contractului și sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv.

Prețul contractului este acela prevăzut în Convenția de credit, și anume valoarea creditului ce urmează a fi restituit, or, clauzele declarate abuzive se referă la revizuirea ratei dobânzii, perceperea comisionului de risc/administrare, la dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și cu toate celelalte costuri suplimentare.

2. Nu a putut fi reținută susținerea băncii referitoare la neanalizarea condițiilor ce trebuie îndeplinite simultan, prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 și anume:

a.- clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul;

Reclamanții, în calitate de consumatori, nu au acționat de pe o poziție egală cu cea a băncii. Contractele de împrumut bancar încheiate sunt preformulate, standard, clauzele fiind prestabilite de către bancă, fără să se fi dat posibilitatea reclamanților de a modifica sau înlătura vreuna dintre clauze, iar eventualele diferențe dintre ele nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte.

b.- clauza să creeze în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ;

Clauza privind dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, fără a fi enumerate expres care sunt aceste schimbări, reprezintă o clauză abuzivă în sensul dispozițiilor art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000.

În ceea ce privește comisionul de risc s-a constatat că acesta este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, fără a exista precizări în cuprinsul contractului cu privire la fundamentul perceperii acestui comision ori destinației acestuia, în condițiile în care pârâta, tot pentru creditul acordat, mai percepe și dobânda curentă prevăzută la o altă secțiune din contract.

Cât privește clauza privind comisionul de risc, se consideră că este abuzivă în sensul art. 4 alin. (1) și (6) din Legea nr. 193/2000, republicată, deoarece, pe de o parte, pentru acordarea creditului se percep două costuri, fără ca distincția dintre acestea să fie exprimată în mod clar și inteligibil, iar pe de altă parte, față de valoarea comisionului de risc pe toată durata contractului, s-a creat în detrimentul intimaților-consumatori și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În ceea ce privește clauzele privind declararea creditului scadent anticipat și costurile suplimentare s-a constatat că și acestea sunt abuzive prin raportare la dispozițiile art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, deoarece se stabilește dreptul băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, în cazul apariției unor situații neprevăzute care, doar în opinia comerciantului, face ca împrumutul să nu mai poată fi achitat.

c.- dezechilibrul semnificativ să fie rezultatul unui comportament al profesionistului contrar cerințelor bunei-credințe.

În ceea ce privește aprecierea bunei-credințe, deși aceasta nu constituie o condiție în sine a stabilirii caracterului abuziv al unor clauze, s-a arătat că trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților pentru a se putea constata dacă profesionistul a acționat în mod corect și echitabil față de consumator, de ale cărui interese legitime trebuie să țină seama.

S-a apreciat că este greu de crezut că interesele legitime ale consumatorilor au fost luate în considerare, în condițiile în care acesta se află într-o poziție de inferioritate față profesionist, atât în ceea ce privește puterea de negociere, cât și nivelul de informare, în condițiile unui contract de adeziune.

2. Sancțiunea aplicată clauzelor abuzive

Clauzele abuzive sunt sancționate drastic, putând antrena și răspunderea patrimonială pentru prejudiciile cauzate de clauzele și practicile abuzive. Sancțiunea aplicabilă clauzelor abuzive este nulitatea absolută a acestora, conform art. 15 alin. 1 din lege, indiferent dacă respectiva clauză este considerată abuzivă prin calificarea legii (art. 14) sau a instanței (art. 13).

Partea care a suferit un prejudiciu prin inserarea în contract a unei clauze abuzive va putea astfel, alături de posibilitatea invocării nulității clauzei, să solicite despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate de astfel de clauze sau de practicile vădit inechitabile, în condițiile legii civile.

Trebuie menționat faptul că prevederile legale care consacră nulitatea clauzelor abuzive și răspunderea patrimonială menționată mai sus sunt singurele care se aplică obligațiilor de plată a sumelor de bani rezultând din contractele încheiate înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 72/2013, celelalte dispoziții ale actului normativ vizând numai contractele încheiate după intrarea în vigoare a legii.