Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
Autor: Adina Sardare
Așa cum am arătat și în materialul anterior, protejarea drepturilor consumatorilor constituie o preocupare tot mai intensă, fiind concretizată prin adoptarea a numeroase reglementări legale speciale aplicabile în raporturile juridice dintre comercianți și consumatori.
Menționam, de asemenea, faptul că un loc central în cadrul măsurilor destinate protejării consumatorilor îl ocupă cele privind asigurarea libertății de decizie a acestora la momentul încheierii contractului, în acest scop fiind reglementate regimul clauzelor abuzive cuprinse în contractele încheiate între comercianți și consumatori, obligația de informare, precum și dreptul consumatorilor de a se retrage din contractul încheiat cu comercianții.
Dreptul de renunțare aparținând consumatorului este reglementat de Ordonanța de Urgență nr. 34 din 4 iunie 2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
1. Considerații generale asupra dreptului de a se retrage din contract
Dreptul de a se retrage din contractul încheiat acordă uneia dintre părțile contractului posibilitatea de a decide asupra existenței contractului, fără a fi necesar consimțământul celeilalte părți din contract. Acest drept nu este specific doar materiei protecției consumatorului, existența sa fiind recunoscută și în dreptul civil.
Unele acte normative adoptate în materia protecției consumatorului instituie în favoarea acestuia dreptul de a se retrage din contract. Trebuie menționat însă faptul că acest drept de retragere nu este reglementat nici în acest domeniu al contractelor comerciale cu caracter general. Așadar, el nu este aplicabil oricărui contract încheiat între comerciant și consumator, ci doar în cazul anumitor contracte considerate a fi de natură să afecteze, într-o mare măsură, libertatea de decizie și interesele economice ale consumatorului.
Dreptul de retragere este recunoscut atât consumatorilor participanți în contractele încheiate la distanță (inclusiv online), cât și celor care încheie contracte în afara spațiilor comerciale, cu unele excepții, prevăzute la art. 16 din actul normativ, respectiv:
a) contractele de prestări de servicii, după prestarea completă a serviciilor, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului și după ce acesta a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul la retragere după executarea completă a contractului de către profesionist;
b) furnizarea de produse sau servicii al căror preț depinde de fluctuațiile de pe piața financiară pe care profesionistul nu le poate controla și care pot avea loc pe parcursul perioadei de retragere;
c) furnizarea de produse confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar;
d) furnizarea de produse care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid;
e) furnizarea de produse sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate de consumator;
f) furnizarea de produse care sunt, după livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente;
g) furnizarea de băuturi alcoolice al căror preț a fost convenit în momentul încheierii contractului de vânzare, a căror livrare nu poate fi efectuată înainte de 30 de zile și a căror valoare reală depinde de fluctuațiile de pe piață pe care profesionistul nu le poate controla;
h) contractele în cazul cărora consumatorul a solicitat în mod special profesionistului să se deplaseze la domiciliul său pentru a efectua lucrări urgente de reparație sau de întreținere. Dacă, cu ocazia unei astfel de vizite, profesionistul prestează alte servicii în afara celor solicitate în mod expres de consumator sau furnizează alte produse decât piesele de schimb indispensabile pentru executarea lucrărilor de întreținere sau de reparație, dreptul de retragere se aplică respectivelor servicii sau produse suplimentare;
i) furnizarea de înregistrări audio sau video sigilate sau de programe informatice sigilate care au fost desigilate după livrare;
j) furnizarea de ziare, periodice și reviste, cu excepția contractelor de abonament pentru furnizarea de astfel de publicații;
k) contractele încheiate în cadrul unei licitații;
l) prestarea de servicii de cazare, pentru alt scop decât cel rezidențial, transport de mărfuri, închiriere de mașini, catering sau serviciile privind activitățile de agrement, în cazul în care contractul prevede o dată sau o perioadă de executare specifică;
m) furnizarea de conținut digital care nu este livrat pe un suport material, dacă prestarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului și după ce acesta a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul la retragere.
În concret, prin exercitarea dreptului la retragere, se procedează la o reală anulare a contractului încheiat la distanță. Consumatorul are posibilitatea, chiar după încheierea contractului, să desființeze întregul angajament, fapt ce constituie o excepție de la regula forței obligatorii și a simetriei contractuale. Caracterul excepțional al dispozițiilor retragerii constă în faptul că momentul deciziei de retragere (de anulare a contractului practic) intervine ulterior momentului în care acceptarea ofertei a ajuns la destinatar.
Acest drept oferă consumatorului un plus de protecție prin posibilitatea de a reflecta asupra deciziei luate și de a verifica modul în care comerciantul își îndeplinește obligațiile. În același timp, prin efectele sale, dreptul de renunțare obligă și pe comerciant să aibă o conduită cât mai onestă față de consumator și să execute contractul în mod corespunzător.
2. Natura juridică a dreptului de renunțare
Dreptul de renunțare este o facultate legală de dezicere, constituind, așa cum am precizat mai sus, o excepție de la principiul irevocabilității actului juridic. Irevocabilitatea presupune că actului juridic bilateral sau multilateral nu i se poate pune capăt prin voința unei singure părți, iar actul juridic unilateral nu poate înceta prin manifestarea de voință în sens contrar a autorului acestuia. Irevocabilitatea actului juridic decurge din principiul forței obligatorii exprimat de Codul civil, potrivit căruia “convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
În materialul următor, vom detalia modalitățile concrete de exercitare a dreptului de retragere dintr-un contract la distanță sau dintr-un contract în afara spațiilor comerciale, precum și obligațiile consumatorilor și ale profesioniștilor în cazul retragerii.