Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
Autor: Ilona Vitan
Deoarece, printre câștigătorii concursului de planuri de afaceri din cadrul proiectului „Trei, doi, unu, start Nord-Est!” există un plan de afaceri ce are ca obiect de activitate CAEN 5320 – Alte activități poștale și de curier, prezentăm mai jos condițiile tehnice impuse de standardele europene care reglementează, standarde ce trebuie consultate, aplicate și implementate, acestea fiind elaborate și gestionate de către experții ASRO (organismul național de standardizare) din cadrul comitetului tehnic nr. 379 – Servicii poștale, Media și E-Learning, dincolo de toate aspectele juridice ce impun obținerea unor avize și autorizații în acord cu legislația în vigoare.
Domeniul de activitate al acestui comitet este standardizarea serviciilor și tehnologiilor din domeniul poștei, analizei Media Print, educației și training-ului prin mijloace electronice.
Grupa ICS 03 Servicii. Organizarea intreprinderii. Management si calitate. Administrare. Transport. Sociologie – grupează standardele astfel: – brevete, proprietate intelectuală, – calitate, – educație, – finanțe, bănci, sisteme monetare, asigurări; – legislație, administrație; – lucru, ocupații; – organizarea și managementul întreprinderii, sisteme de management; – servicii; – servicii poștale; – sociologie, demografie; – timp de recreere, turism; – transport.
Grupa de standarde intitulată ICS 03.240 Servicii postale – cuprinde o largă serie de reglementări tehnice general valabile la nivel internațional (tip ISO), incluse în standarde clasificate în funcție de natura domeniului reglementat, respectiv:
SR EN 13850:2013 Servicii poștale. Calitatea serviciului. Măsurarea timpului de circulație cap-cap, pentru trimiterea poștală individuală din serviciul prioritar si de primă clasă (specifică metodele pentru măsurarea timpilor de circulație cap-cap pentru o singură trimitere poștală din serviciul prioritar (SPPM) internă/națională și internațională, colectarea, prelucrarea și distribuirea de către operatorii de servicii poștale)
SR EN 14012:2009 Servicii poștale. Calitatea serviciilor. Instrucțiuni de tratare a reclamațiilor (Standardul urmărește să ofere îndrumare asupra modului de înființare a unui sistem de tratare a reclamațiilor pentru operatorii serviciilor poștale, sistem ce poate oferi soluții pozitive utilizatorilor de servicii poștale care au reclamații și totodată să furnizeze informații suficiente referitoare la calitatea modului de tratare a reclamațiilor)
SR EN 13619:2003 Servicii poștale. Prelucrarea obiectelor poștale. Caracteristici optice pentru prelucrarea corespondenței (standardul stabileste un ansamblu de caracteristici optice pentru prelucrarea corespondentei si furnizeaza recomandari referitoare la valorile atributelor acestora pentru asigurarea unui nivel înalt de lizibilitate a adreselor. Scopul este de facilita relatiile dintre operatorii postali si clienti prin punerea la dispozitie a informatiilor care trebuie utilizate pentru ca adresele imprimate sa poata fi corect citite de sistemele postale de citire automata)
SR EN 13724:2013 Servicii poștale. Ferestre de introducere ale cutiilor de scrisori și ale intrărilor de corespondență private. Prescripții și metode de încercare
SR EN 13724:2013/AC:2016 Servicii poștale. Ferestre de introducere ale cutiilor de scrisori și ale intrărilor de corespondență private. Prescripții și metode de încercare
SR CEN/TS 14442:2003 Servicii poștale. Prelucrarea automată a obiectelor poștale. Timbru de identificare pentru redresare
SR EN 14508:2016 Servicii poștale. Calitatea serviciului. Măsurarea timpului de circulație cap-cap pentru trimiterea poștală individuală din serviciul neprioritar și de clasă a doua
SR EN 14534:2016 Servicii poștale. Calitatea serviciului. Măsurarea timpului de circulație pentru serviciile cap-cap pentru corespondența în serie
SR EN 14534:2016/AC:2017 Servicii poștale. Calitatea serviciului. Măsurarea timpului de circulație pentru serviciile cap-cap pentru corespondența în serie
SR EN 14615:2018 Servicii poștale. Timbre de francare digitale. Aplicații, securitate și proiectare
SR EN 14482:2011 Servicii poștale. Casete pentru curieratul internațional. Metode de încercare și performanțe (standardul modifică modul de tratare al performanțelor și metodele de încercare pentru casetele standardizate pentru trimiteri poștale. Se recomandă utilizarea casetelor pentru facilitarea trimiterilor poștale internaționale. Se recomandă ca specificațiile tehnice pentru casete să fie elaborate astfel încât performanțele specificate în acest standard să fie satisfăcute)
Standardele, indiferent de domeniul de activitate, pot fi consultate și procurate prin Centrul Zonal ASRO din cadrul Camerei de Comert și Industrie Iași.