10 Motive pentru a evita “MUNCA LA NEGRU”

Autor: Filip Ana Aurora

Deși este o formă ilegală, care implică nenumărate riscuri și sancțiuni atât pentru angajați, cât și pentru angajatori, munca la negru reprezintă în continuare o practică des întâlnită, în special în România. În ciuda amenzilor și a controalelor repetate din partea inspectorilor de muncă, fenomenul este unul greu de stopat.

Munca la negru implică sancțiuni atât pentru cei care angajează muncitori la negru, încercând astfel să evite taxele și impozitele, dar și pentru cei care lucrează fără acte. Penalizările sunt menționate în articolul 260 din Codul Muncii, care detaliază și alte fapte ce încalcă flagrant legislația.

Expresia uzitată pentru munca fără forme legale este munca “la negru” şi reprezintă o activitate profitabilă desfăşurată în afara cadrului legal reglementat, nefiind evidenţiată scriptic, fiscalizată, protejată, asigurată sau asistată social, lucrătorul fiind la discreţia celui în folosul căruia prestează munca. Principala cauză a perpetuării acestui fenomen îl constituie avantajul financiar imediat, obţinut atât de angajator, cât şi de persoana care desfăşoară activitatea la acel angajator, generat de sustragerea de la plata impozitelor şi a contribuţiilor sociale către bugetul de stat.

Subliniem că munca la negru este un fenomen complex, care se poate manifesta sub mai multe forme. Printre cele mai frecvente se numără:

•             Prestarea unor activități de muncă pentru un angajator (persoană fizică sau juridică) în baza unei înțelegeri verbale, fără încheierea în prealabil a unui contract individual de muncă și realizarea documentației necesare la angajare – este forma de muncă la negru cel mai des întâlnită;

•             Efectuarea perioadei de probă (de regulă, aceasta durează 90 zile calendaristice) fără încheierea unui contract individual de muncă;

•             Prestarea unor activități casnice în gospodării individuale fără încheierea unui contract individual de muncă;

•             Prestarea ilegală a unor activități de muncă zilieră sau sezonieră (practică la care se recurge mai ales în cazul muncitorilor cu ziua, al ucenicilor, al lucrătorilor în construcții și în agricultură);

•             Încheierea unui contract de voluntariat în locul unuia de muncă, pentru a evita plata unor dări la stat sau pentru alte motive, în care ritmicitatea programului de activități ale pretinsului voluntar poate fi un semn care să le dea inspectorilor de gândit că ar fi vorba de muncă la negru;

•             Munca la domiciliul salariatului fără încheierea în prealabil a unui contract individual de muncă la domiciliu așa cum este reglementat de art. 108-110 din Codul muncii;

•             Programele de internship ce au ca scop aprofundarea cunoștințelor teoretice, îmbunătățirea abilităților practice și/sau dobândirea de noi abilități sau competențe ale unei persoane în cadrul unei organizații fără încheierea unui contract de internship și plata indemnizației de Internship in conformitate cu Legea Internship-ului nr. 176/2018;

•             Prestarea muncii în termene abuzive, depășirea celor opt ore de lucru pe zi pentru norma întreagă (așa-numita muncă peste program, care nu este plătită în plus);

•             Activitatea care nu este reglementată, evidențiată și fiscalizată, desfășurată în lipsa unui contract individual de muncă, fără stat de plată legal întocmit și plata contribuțiilor la bugetul de stat, fără pontaj pentru evidențierea normei de timp, fără documente privind norma de producție, tipul muncii prestate sau numele celui care urmează să muncească;

•             Munca parțial evidențiată și fiscalizată, realizată prin evidența dublă (așa-zisa plată în mână, o sumă pe care angajatul o primește în plus față de salariul trecut în documentele oficiale);

•             Munca înregistrată numai în acte în regim part-time sau în baza unei convenții de câteva ore pe zi, care, de fapt, se desfășoară în regim full-time (opt ore sau poate chiar mai mult).

Din cauza fiscalității ridicate și problematice, mulți angajatori preferă să opereze la negru, în încercarea de a evita taxele și impozitele aferente angajării legale, dar există o serie de consecințe negative, atât pentru angajat, cât și pentru angajator. Vom enumera mai jos dezavantajele muncii la negru pentru angajatori:

1. Riscul unor amenzi foarte mari în cazul în care se angajează persoane la negru: potrivit Codului Muncii, constituie contravenție și se sancționează în consecință primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, amenda fiind de 20.000 de lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăși valoarea cumulată de 200.000 de lei;

Același Cod al Muncii prevede, la articolul 260, faptul că prestarea muncii de către o persoană fără încheierea unui contract individual de muncă este sancționată cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei.

2. Sistarea activității firmei în cazul descoperirii unor nereguli: conform art. 260, alin. 4 Codul Muncii, în cazul constatării săvarșirii faptelor prevăzute mai sus, inspectorul de munca poate dispune măsura sistării activității locului de muncă organizat, supus controlului, în condițiile stabilite în procedura de sistare elaborată de Inspecția Muncii și aprobată prin Ordin al Ministrului muncii și justiției sociale, publicat în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, după consultarea prealabilă a confederațiilor sindicale și patronale reprezentative la nivel național.

3. Riscul de a primi pedeapsa cu închisoarea dacă încearcă reluarea activității fără intrarea în legalitate: potrivit art. 260, alin. 6 Codul Muncii, reluarea activității fără remedierea situațiilor constatate constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

4. Riscul de a lucra cu muncitori lipsiți de profesionalism, neserioși, care pot abandona oricând proiectul, afectând astfel performanțele societății.

5. Riscul de a nu putea trage la răspundere angajații pentru neregulile constatate.

6. Riscul de a primi amendă contravenţională de la 3.000 la 5.000 lei, conform art. 113, lit. (a) din Legea 76/2002 aplicată de Inspectorii Agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, în a căror rază își au sediul angajatorii, pentru necomunicarea posturilor vacante;

7. Atragerea răspunderii penale conform Legilor 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă si 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;

8. Atragerea răspunderii civile delictuale pentru toate pagubele pricinuite de lucrători terţilor;

9. Atragerea răspunderii materiale constând în calculul şi plata contribuţiilor la bugetul statului cu toate influenţele legale (majorări de întârziere, penalităţi şi dobânzi).

10. De asemenea, nu ar trebui să fie neglijat nici faptul că pe termen lung, organizaţia va avea performanţele concurenţionale atenuate de calitatea, creativitatea şi ataşamentul îndoielnice ale unor lucrători „la negru”, pentru o societate de care nu sunt legaţi prin nimic.

Urmare celor mai sus precizate conchidem că multitudinea motivelor expuse ar trebui să fie în măsură să descurajeze angajatorul tentat să-şi asume riscul muncii “la negru”.

Iar dacă acestea nu sunt îndeajuns mai adăugăm si faptul că doar în perioada 2 – 13 septembrie 2019, Inspecţia Muncii a desfăşurat, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 2.400.000 de lei pentru muncă nedeclarată și au fost sancţionaţi 420 de angajatori, fiind depistate 172 de persoane care desfășurau muncă fără forme legale.