Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
Autor: Irina Turcu
Codul civil reglementează intermedierea ca fiind contractul prin care intermediarul se obligă față de client să îl pună în legătură cu un terț, în vederea încheierii unui contract. Intermediarul nu este prepusul părților intermediate și este independent față de acestea în executarea obligațiilor sale.
Legea nu prevede în mod expres o formă pe care să o aibă contractul de intermediere. Acesta reprezintă voința părților, iar părțile pot să-și aleagă forma în care să încheie contractul.
Potrivit legii, intermediarul are dreptul la o remunerație din partea clientului numai în cazul în care contractul intermediat se încheie ca urmare a intermedierii sale. Remunerația se acordă fie în conformitate cu practicile anterioare statornicite între părți, fie în acord cu uzanțele existente între profesioniști pentru astfel de contracte.
De asemenea, există situații în care intermedierea a fost realizată de mai mulți intermediari (”pluralitate”). În aceste cazuri, fiecare intermediar are dreptul la o cotă egală din remunerația stabilită global, cu excepția situației în care contractul stipulează altfel. Potrivit legiuitorului, această regulă se aplică atât în cazul în care pluralitatea de intermediari rezultă din contracte de intermediere separate, cât și atunci când rezultă din același contract de intermediere.
Important de știut este faptul că intermediarul este îndreptățit la restituirea cheltuielilor efectuate pentru intermediere doar dacă acest lucru se stipulează expres în contract.
Un alt aspect important este cel al comunicării: clientul are obligația să comunice intermediarului dacă s-a încheiat contractul intermediat, în termen de cel mult 15 zile de la data încheierii acestuia, sub sancțiunea dublării remunerației, dacă prin contract nu se prevede altfel. De asemenea, Codul civil prevede faptul că, în cazul în care remunerația se stabilește în funcție de valoarea contractului intermediat sau alte elemente esențiale ale acestuia, clientul este obligat să le comunice în condițiile indicate mai sus.
Încheiem această prezentare a contractului de intermediere cu aspectul reprezentării părților intermediate. Astfel, Codul civil prevede că intermediarul poate reprezenta părțile intermediate la încheierea contractului intermediat sau a altor acte de executare a acestuia numai dacă a fost împuternicit expres în acest sens. Chiar dacă, în general, intermediarul este independent față de părțile intermediate, există și o excepție, de asemenea reglementată de Codul civil: aceea că intermediarul poate reprezenta atât clientul, cât și terțul la încheierea contractului intermediat sau a altor acte de executare a acestuia, numai dacă a fost împuternicit expres în acest sens, caz în care se vor aplica regulile de la mandatul cu reprezentare.
Pentru orice alte detalii și clarificări privind acest subiect, vă stăm la dispoziție la Camera de Comerț și Industrie Iași.