Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
Autor: Adina Sardare
Un Ordin al Ministrului Sănătății care a intrat în vigoare de la data de 14 ianuarie 2020, obligă saloanele de înfrumusețare, inclusiv cele de coafură, să funcționeze de acum numai dacă sunt verificate sanitar în avans pentru obținerea autorizației sanitare și nu ulterior autorizării.
Astfel, potrivit prevederilor art. 1 din Ordinul nr. 15/2020: „Certificarea conformității cu normele de igienă și sănătate publică este obligatorie pentru:
a) activitățile de utilizare a produselor biocide pentru dezinfecție, dezinsecție și deratizare în spațiile utilizate de populație;
b) activitățile de coafură și alte activități de înfrumusețare”.
Concret, Ordinul nr. 15/2020 pentru modificarea și completarea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1030/2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire și pentru funcționarea obiectivelor ce desfășoară activități cu risc pentru starea de sănătate a populației, a eliminat, în data de 14 ianuarie 2020, autorizarea sanitară pe baza declarației pe propria răspundere și a introdus obligația ca activitățile de coafură și cele de înfrumusețare (cod CAEN 9602) să solicite certificarea conformității cu normele de igienă și sănătate publică.
Până acum, potrivit prevederilor art. 17 alin. 1 al Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1030/2009, “certificarea conformității cu normele de igienă și sănătate publică se aplică, la cererea titularului activității, în vederea evaluării conformității cu reglementările legale privind sănătatea publică, pentru obiective în funcțiune, care desfășurau activități cu risc pentru starea de sănătate a populației”.
Activitățile regăsite în nomenclatorulCAEN la codul 9602 – Coafură și alte activități de înfrumusețare, alături de alte domenii, erau exceptate de la certificarea conformității cu normele de igienă și sănătate publică. Aceste activități se autorizau în baza declarației pe propria răspundere, conform anexei 2 la Ordinul din 2009.
Inițial, Ordinul nr. 15/2020 prevedea un termen de 30 de zile, de la intrarea sa în vigoare, pentru ca toate persoanele fizice sau juridice care desfășurau activități de coafură și alte activități de înfrumusețare să solicite certificarea conformității cu normele de igienă și sănătate publică. Acest termen a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2020, prin Ordinul nr. 178/2020 care modifică și completează Ordinul nr. 15/2020, dar și Ordinul 1030/2009.
Prin urmare, până pe data 1 ianuarie 2021, frizeriile și saloanele de înfrumusețare trebuie să solicite certificarea de către direcțiile de sănătate publică, în vederea reautorizării.
Ce presupune această certificare?
Din data de 1 ianuarie 2021, activitățile menționate nu mai pot fi autorizate sanitar în baza declarației pe propria răspundere, cu verificarea ulterioară.
Modificarea introdusă prin actele normative menționate este că saloanele de înfrumusețare vor fi verificate în avans, pentru obținerea autorizației sanitare, nu ulterior autorizării. În plus, acestea trebuie să achite un tarif de 200 de lei, în condițiile în care până acum nu achitau vreun tarif.
Certificarea se face la cererea titularului activității, în acest sens fiind depusă o documentație specifică, care trebuie să cuprindă:
– cererea și documentele aferente specifice domeniului activității;
– memoriul tehnic în care este descris modul de îndeplinire a cerințelor prevăzute de reglementările legale specifice domeniului de activitate;
– dovada achitării tarifului de certificare, în cuantum de 200 de lei.
Acest dosar de autorizare se depune, de regulă, la autoritatea locală de sănătate publică. Pentru a soluționa cererea, autoritățile analizează documentația și evaluează obiectivul, urmând să elibereze apoi o notificare scrisă. Soluționarea se face în maximum 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea solicitărilor.
În ceea ce privește saloanele de înfrumusețare care deja funcționează, acestea trebuie să solicite certificarea conformității cu normele de igienă și sănătate publică de către direcțiile de sănătate publică, în vederea reautorizării pana la data de 31 decembrie 2020. În caz contrar, acestea nu vor mai avea dreptul să funcționeze.
O măsură similară de certificare a conformității cu normele de igienă și sănătate publică a fost impusă și pentru activitățile de utilizare a produselor biocide pentru dezinfecție, dezinsecție și deratizare în spațiile utilizate de populație.