Despre titlurile de credit. Cambia

Autor: Adina Sardare

Titlurile de credit reprezintă o categorie specială de valori, ce constau în înscrisuri sau documente negociabile și care dau posibilitatea titularilor să își exercite, la termenul scadent, dreptul patrimonial menționat în cuprinsul lor. Astfel, persoana care le deține este și titulara dreptului. Aceste titluri de credit mai sunt cunoscute în literatura de specialitate ca efecte de comerț, instrumente negociabile, valori mobiliare sau titluri de valoare.

Din această definiție rezultă trăsăturile esențiale ale titlului de credit, respectiv:

1. Titlurile de credit sunt formale – sunt documente necesare pentru nașterea, existența, circulația, dar și exercitarea sau valorificarea drepturilor patrimoniale pe care le încorporează; în cazul lor, se impune îndeplinirea unor condiții stricte de formă;
2. Titlurile de credit sunt literale – nu pot fi exercitate decât în limitele exprimate scriptic (nici mai mult, nici mai puțin); nu există posibilitatea ca titlul de credit să fie interpretat sau completat cu alte înscrisuri;
3. Titlurile de credit sunt autonome sau independente – sunt desprinse de raportul fundamental care le-a generat; titlul circulă fără nici o legătură cu actul/faptul comercial care l-a generat, iar fiecare nou semnatar deține o poziție juridică de sine stătătoare, dobândind un drept nou, originar, și nu un drept cedat.

Față de aceste caracteristici, se desprinde principiul potrivit căruia fiecare posesor al titlului își exercită propriul drept, neputându-i-se opune excepții (principiul inopozabilității excepțiilor).

După modul lor de circulație, titlurile de credit se clasifică în:

1. Titluri nominative – titularul dreptului patrimonial este indicat nominal, transmiterea titlului făcându-se numai cu concursul emitentului, care trebuie să menționeze acest lucru expres pe titlu (de exemplu: acțiunile, obligațiunile)
2. Titlurile la purtător – titularul dreptului patrimonial nu este nominalizat, acesta fiind necunoscut până în momentul plății; în acest caz, titlul circulă prin simpla transmitere materială a acestuia, iar simpla posesie justifică dreptul posesorului (de exemplu: acțiunile la purtător, obligațiunile la purător).
3. Titlurile la ordin – se transmit prin gir și remitere materială, nefiind necesar concursul emitentului; în acest caz, a-și valorifica dreptul, posesorul titlului trebuie sa prezinte titlul, dar și succesiunea de giruri care ajung până la el (de exemplu: cambia, biletul la ordin, cecul).

Cambia

Sediul reglementării este Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin.

Cambia face parte din categoria titlurilor de credit la ordin, întrunind simultan și cumulativ toate trăsăturile caracteristice titlurilor de credit.

Cambia este un titlu de credit care înglobează o creanță scrisă și cuprinde dispoziția dată de trăgător (emitent) trasului (plătitor), pentru a plăti imediat sau la scadență o anumită sumă de bani unei a treia persoane, numită beneficiar (prezentatorului cambiei sau persoanei indicate în cambie) sau la ordinul acestei persoane.

Potrivit Legii 58/1934, cambia trebuie să conțină anumite mențiuni (elemente) obligatorii, fără de care respectivul titlu de credit nu poate avea această calitate.

Astfel, conform art. 1 din lege, elementele esențiale ale cambiei sunt:

1. Denumirea de cambie trecută în însuși textul titlului și exprimată în limba întrebuințată pentru redactarea acestui titlu.
2. Ordinul necondiționat de a plăti o sumă determinată.
3. Numele aceluia care trebuie să plătească (tras), respectiv numele și prenumele, în clar, ale persoanei fizice, respectiv denumirea persoanei juridice ori a entității care se obligă. În cazul în care numele trasului depășește spațiul alocat pe titlu, se vor înscrie pe cambie primele caractere din numele și prenumele, respectiv din denumirea trasului, în limita spațiului special alocat, fără ca prin aceasta să se atragă nulitatea cambiei;
4. Arătarea scadenții (ziua în care cambia va fi plătită).
5. Arătarea locului unde plata trebuie făcută.
6. Numele acelui căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută.
7. Arătarea datei și a locului emiterii.
8. Semnătura celui care emite cambia (trăgător).

Legea nr. 58/1934 privind cambia și biletul la ordin prevede că absența unuia dintre aceste elemente are drept consecință faptul că un astfel de titlu nu mai are valoarea de cambie. Poate fi însă considerat act sub semnătură privată, constatând o obligație de drept comun. Pe de alta parte, art. 3 din Legea nr. 58/1934 prevede și anumite excepții în acest caz, astfel:

„Cambia fără arătarea scadenții este socotită plătibilă la vedere. În lipsa unei arătări speciale, locul arătat lângă numele trasului este socotit loc de plată și, în același timp, loc al domiciliului trasului. Cambia care nu arată locul unde a fost emisă se socotește semnată în locul arătat lângă numele trăgătorului. Dacă în cambie sunt arătate mai multe locuri de plată, posesorul cambiei o poate prezenta pentru acceptare sau plata la oricare din aceste locuri.”

Transmiterea cambiei

Cambia se poate transmite prin gir, act juridic prin care posesorul cambiei (girant) transmite altei persoane (giratar) toate drepturile izvorâte din titlu. Potrivit art. 15, girul trebuie scris pe cambie; el trebuie să fie semnat de girant. Girul este valabil chiar dacă beneficiarul nu este menționat sau girantul a pus numai semnătura (gir în alb). În acest din urmă caz, girul pentru a fi valabil, trebuie să fie scris pe cambie.

Garantarea cambiei

Avalul este garanția personală prin care o terță persoană (avalist) garantează efectuarea plății la scadență pentru una din persoanele obligate în cambie (avalizat). Avalul se înscrie pe cambie și se semnează de către persoana care-l dă.

Acceptarea cambiei

Reprezintă actul prin care trasul se obligă în scris să plătească la scadență suma arătată în cambie, posesorului legitim al titlului. Acceptarea trebuie să fie necondiționată, în caz contrar, se consideră o neacceptare. Este admisă și acceptarea parțială. Acceptarea are ca efect introducerea trasului în circuitul cambial, el devenind, obligat cambial principal direct.

Plata cambiei

Potrivit prevederilor art. 41 din lege, posesorul unei cambii plătibilă la o zi fixă sau la un anume termen de la data emisiunii sau de la vedere trebuie să o prezinte la plată, fie în ziua în care ea este plătibilă, fie în una din cele doua zile lucrătoare ce urmează. Prezentarea unei cambii la o casa de compensații echivalează cu o prezentare spre plată.

Îndeplinind funcția de instrument de plată, instrument de credit sau instrument de garantare a plății, cambia reprezintă unul din cele mai întâlnite instrumente de plată, putând fi decontat într-un timp scurt. Dar, în același timp, poate ascunde riscul de neîncasare a sumelor datorate de către clienți, dacă beneficiarul nu acordă suficientă atenție verificărilor necesare.