Despre titlurile de credit. Biletul la ordin. Cecul

Autor: Adina Sardare

Așa cum arătam și într-un material anterior, titlurile de credit reprezintă o categorie specială de valori, reprezentate de înscrisuri sau documente negociabile și care dau posibilitatea titularilor să își exercite, la termenul scadent, dreptul patrimonial menționat în cuprinsul lor.

În cele ce urmează vom prezenta regimul juridic al altor două titluri de credit, respectiv biletul la ordin si cecul.

Biletul la ordin

Biletul la ordin face parte din categoria titlurilor de credit, fiind reglementat prin același act normativ, respectiv Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările ulterioare.

În esență, biletul la ordin reprezintă înscrisul prin care o persoană (emitent sau subscriitor), se obligă să plătească, necondiționat, la scadență, o sumă de bani prezentatorului titlului sau persoanei indicate în titlu sau la ordinul acestei persoane (beneficiar).

În conformitate cu prevederile art. 104 din lege, biletul la ordin trebuie să cuprindă următoarele elemente:

1) denumirea de bilet la ordin trecută în însuși textul titlului și exprimată în limba întrebuințată pentru redactarea acestui titlu;

2) promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată;

3) arătarea scadenței;

4) arătarea locului unde plata trebuie făcută;

5) numele aceluia căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută;

6) arătarea datei și a locului emiterii;

7) semnătura emitentului, respectiv semnătura olografă a persoanei fizice având calitatea de emitent sau, după caz, a reprezentantului legal ori a împuternicitului emitentului, persoană fizică, persoană juridică sau entitate care utilizează astfel de instrumente;

8) numele emitentului, respectiv numele și prenumele, în clar, ale persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a entității care se obligă. În cazul în care numele emitentului depășește spațiul alocat pe titlu, se vor înscrie pe biletul la ordin primele caractere din numele și prenumele, respectiv din denumirea emitentului, în limita spațiului special alocat, fără ca prin aceasta să se atragă nulitatea biletului la ordin;

9) codul emitentului, respectiv un număr unic de identificare preluat din documentele de identificare sau de înregistrare ale emitentului.

Biletul la ordin urmează, în general, regulile prevăzute pentru cambie. Ca și în cazul cambiei, titlul căruia îi lipsește unul din elementele arătate mai sus, nu va putea fi considerat bilet la ordin, cu câteva excepții, indicate la art. 105. Astfel: biletul la ordin a cărui scadență nu este arătată, este socotit plătibil la vedere; în lipsa unei arătări speciale, locul emisiunii titlului este socotit loc de plată și în același timp loc al domiciliului emitentului; biletul la ordin care nu arată locul unde a fost emis, se socotește semnat în locul arătat lângă numele emitentului.

Deși se aseamănă cu cambia, între cele două titluri există și anumite deosebiri.

• spre deosebire de cambie, care implică raporturi juridice între trei persoane (trăgător, tras și beneficiar), biletul la ordin presupune raporturi juridice numai între două persoane: emitentul și beneficiarul;
• biletul la ordin nu se prezintă la acceptare;
• în lipsa indicării în titlu a locului emiterii, se subînțelege că acesta coincide cu locul de plată.

De regulă, biletul la ordin îndeplinește aceleași funcții cu ale cambiei. De cele mai multe ori, însă, biletul la ordin este preferat cambiei, pentru procedura mai simplă de decontare, având în vedere faptul că în procesul emiterii biletului la ordin intervin doar două persoane.

Cecul

Cecul este un instrument de plată prin care o persoană (trăgător sau emitent), proprietarul unor fonduri/unui credit depuse/depozitat la o bancă, dă ordin băncii (tras), să plătească, din disponibilul contului său, o anumită sumă către un beneficiar la o anumită dată.

Sediul materiei cecului se regăsește în Legea nr. 59/1934, actualizată, asupra cecului.

Valabilitatea unui cec este condiționată de următoarele mențiuni obligatorii pe care trebuie să le cuprindă:

1. Denumirea de cec trecută în însuși textul titlului și exprimată în limba întrebuințată pentru redactarea acestui titlu.

2. Ordinul necondiționat de a plăti o anumită sumă de bani.

3. Numele celui care trebuie să plătească (tras).

4. Arătarea locului unde plata trebuie făcută.

5. Arătarea datei și a locului emiterii.

6. Semnătura celui care emite cecul (trăgătorul).

7. Numele trăgătorului, respectiv numele și prenumele, în clar, ale persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a entității care se obligă. În cazul în care numele trăgătorului depășește spațiul alocat pe titlu, se vor înscrie pe cec primele caractere din numele și prenumele, respectiv din denumirea trăgătorului, în limita spațiului special alocat, fără ca prin aceasta să se atragă nulitatea cecului.

8. Codul trăgătorului, respectiv un număr unic de identificare, preluat din documentele de identificare sau de înregistrare ale trăgătorului.

Titlul căruia îi lipsește unul din elementele arătate mai sus, nu va putea fi considerat cec, cu câteva excepții, indicate la art. 2 din lege. Astfel: în lipsa unei arătări speciale, locul arătat lângă numele trasului este socotit loc de plată; dacă mai multe locuri sunt arătate lângă numele trasului, cecul este plătibil la primul loc arătat; în lipsa acestora, sau a oricăror alte arătări, cecul este plătibil la locul unde trasul are principalul său stabiliment; cecul care nu arată unde a fost emis se socotește semnat la locul arătat lângă numele trăgătorului.

Ca instrument de plată (fără a fi și instrument de creditare), folosirea cecului permite efectuarea de plăți, evitându-se utilizarea numerarului. Beneficiarul cecului poate să încaseze suma de bani menționată în titlu, de la banca desemnată, sau să gireze titlul pentru plata datoriilor sale.

Pentru emiterea cecului, trebuie să existe anumite premise juridice (existența disponibilului la bancă,existența convenției privind emiterea cecurilor). Astfel, potrivit legii, cecul nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are disponibil la tras, disponibil asupra căruia are dreptul de a dispune prin cec pe baza unei convenții exprese sau tacite (art. 3 alin. 2 din lege).

Trebuie reținut faptul că potrivit art. 84 din lege, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni până la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă, săvârșirea uneia dintre următoarele fapte:

1. emiterea unui cec fără a fi avut autorizarea trasului;

2. emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot ori în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare;

3. emiterea unui cec cu dată falsă sau căruia îi lipsește unul dintre următoarele elemente esențiale:

a) denumirea de cec;

b) suma de bani ce trebuie plătită;

c) numele trasului;

d) data emiterii cecului;

e) semnătura prevăzută la art. 11;

4. emiterea unui cec cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. 3.

iar potrivit prevederilor art. 85, emiterea fără drept de cecuri circulare constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei.