Economia în contextul COVID-19. Munca la domiciliu și telemunca.

Autor: Adina Sardare

În contextul evoluției la nivel global a infecției cu COVID-19 și a demersurilor autorităților în vederea gestionării și prevenirii răspândirii acesteia, a devenit tot mai necesar ca angajatorii să adopte măsuri care să conducă la protejarea sănătății și securității în muncă a salariaților lor, concomitent cu desfășurarea, pe cât posibil, a activității și relațiilor de muncă în condiții normale și legale.

În considerarea specificului fiecărei companii și raportat la domeniul în care acestea activează, angajatorii pot recurge la una dintre următoarele măsuri în vederea reducerii riscului de îmbolnăvire cu noul coronavirus în rândul salariaților lor:

1. Stabilirea unor programe individualizate de muncă, având acordul și solicitarea expresă a  salariatului în cauză, în conformitate cu prevederile art. 118 dinCodul muncii, cu respectarea duratei maxime legale a timpului de muncă.

2. Modificarea temporară a locului de muncă la domiciliul salariatului, în conformitate cu prevederile art. 108-110 din Codul muncii,
– unilateral, în conformitate cu prevederile art. 48 din același act normativ, sau
– prin acordul părților,
cu includerea, în mod expres, în decizia/ actul adițional de modificare a locului de muncă, a următoarelor elemente specifice:
a) precizarea expresă că salariatul lucrează la domiciliu.
b) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze activitatea salariatului său și modalitatea concretă de realizare a controlului.
c) obligația angajatorului de a asigura transportul la și de la domiciliul salariatului, după caz, al materiilor prime și materialelor pe care le utilizează în activitate, precum și al produselor finite pe care le realizează.

3. Desfășurarea activității prin telemuncă, prin încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, atunci când îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține salariatul presupune folosirea tehnologiei informației și comunicațiilor. 

Și în această situație, potrivit prevederilor art. 5 din actul normativ, actul adițional va conține următoarele:
a) precizarea expresă că salariatul lucrează în regim de telemuncă;
b) perioada și/sau zilele în care telesalariatul își desfășoară activitatea la un loc de muncă organizat de angajator;
c) locul/locurile desfășurării activității de telemuncă, convenite de părți;
d) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului și modalitatea concretă de realizare a controlului;
e) modalitatea de evidențiere a orelor de muncă prestate de telesalariat;
f) responsabilitățile părților convenite în funcție de locul/locurile desfășurării activității de telemuncă, inclusiv responsabilitățile din domeniul securității și sănătății în muncă;
g) obligația angajatorului de a asigura transportul la și de la locul desfășurării activității de telemuncă al materialelor pe care telesalariatul le utilizează în activitatea sa, după caz;
h) obligația angajatorului de a informa telesalariatul cu privire la dispozițiile din reglementările legale, din contractul colectiv de munca aplicabil și/sau regulamentul intern, în materia protecției – datelor cu caracter personal, precum și obligația telesalariatului de a respecta aceste prevederi;
i) condițiile în care angajatorul suportă cheltuielile aferente activității în regim de telemuncă.

Ambele varietăți ale muncii, munca la domiciliu și telemunca, deși comportă multe asemănări, implică și o serie de diferențe.

În timp ce munca la domiciliu este forma de organizare a muncii ce presupune îndeplinirea atribuțiilor specifice unei funcții la domiciliul salariatului (locuința principală), telemunca este forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor.

Astfel, principala diferență dintre cele două varietăți de muncă la distanță este faptul că, în cazul telemuncii, locul muncii va putea fi nu numai domiciliul, dar și orice alt loc ales de către salariatul care desfășoară activitatea în regim de telemuncă, în afara locului de muncă organizat de angajator.

De asemenea, comparativ cu situația în care salariatul prestează munca la domiciliu și își organizează singur programul de lucru, telesalariatul își organizează programul de lucru de comun acord cu angajatorul, în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă, regulamentului intern și/sau contractului colectiv de muncă aplicabil.

O altă distincție este dată de faptul că telemunca se realizează prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, în timp ce munca la domiciliu nu presupune în mod obligatoriu accesul la aceste mijloace de telecomunicații.

În cazul instituirii, în condițiile legii, a stării de carantină sau în caz de forță majoră, contractul individual de muncă se va suspenda de drept, în conformitate cu prevederile art. 50 lit.c) și f) din Codul muncii.

Având în vedere circumstanțele extraordinare în care ne aflăm, cauzate de răspândirea infecției cu COVID-19, munca la domiciliu și telemunca oferă un avantaj indubitabil, angajatorii putând să continue activitatea la un nivel suficient de ridicat încât să asigure supraviețuirea afacerii, fără a-și expune salariații la pericolul COVID-19 și, totodată, contribuind astfel la limitarea răspândirii virusului.