FORMAREA, PERFECŢIONAREA ANGAJAŢILOR SI GESTIONAREA CARIERELOR

Masuri de crestere a adaptabilităţii angajaţilor la mediul economic în schimbare – II

Formarea şi perfecţionarea angajaţilor

Autor: sociolog Mihaela Hrusca

Are drept scop identificarea, aprecierea, şi – prin instruire planificată – facilitarea dezvoltării compeţentelor cheie care permit indivizilor să performeze sarcini aferente unor posturi prezente sau viitoare.

Directorul/responsabilul de resurse umane trebuie să-şi asume şi în acest caz un rol activ constând în:

Cultivarea unui spirit de încurajare a promovării, prin facilitarea – de o manieră realistă – a cunoaşterii instituţiei (structura ierarhică, atribuţiile posturilor, etc);

Monitorizarea permanentă a situaţiei ocupării funcţiilor în cadrul instituţiei şi, în măsura în care un post devine vacant, încurajând participarea la concurs a persoanei care, pe baza informaţiilor înregistrate până la acel moment, are cele mai multe calităţi pentru a ocupa postul respectiv;

Contribuţia la crearea unui climat de competitivitate şi încredere în şansele reale ale fiecărui angajat de a fi promovat în cadrul instituţiei;

Orice organizaţie dispune de un patrimoniu de talente, cunostinţe şi experienţe pe care trebuie să le gestioneze.

Ea trebuie să mărească acest patrimoniu şi să-i asigure perenitatea prin intermediul formării şi prin punerea în aplicare a unui sistem de transmitere sistematică a cunoştinţelor şi a experienţei dobândite (politica în domeniul formării continue).

Pentru stabilirea necesarului de formare vor exista anchete informale şi formale care vor fi corelate cu rezultate obținute în procesul de diagnoză. Selecţia personalului care va participa la programele de formare profesională se va face pe baza principiilor egalităţii de şanse ţinându-se cont şi de necesităţile de adaptabilitate ale viitorilor participanţi.

Anchetele acopera în acelasi timp:

– discuţiile informale,

– consultările cu managerii şi executanţii,

– studiile sistematice ale comportamentului lucrătorilor la toate nivelele ierarhice.

Experienta dovedeşte că modalitatea cea mai utilizată şi cea mai eficace este dialogul cu managerii, dialog prin care aceştia definesc ceea ce consideră ca fiind nevoile cele mai presante ale întreprinderii în materie de formare: ei cunosc bine situaţia şi vor fi în măsura să-şi manifeste sprijinul, dacă au contribuit la desemnarea liniilor de acţiune.

Formarea se poate realiza în moduri diferite. Ea depinde de cei implicaţi în desfăşurarea sa. Astfel identificăm formarea internă şi formarea externă.

Anchetele publicate confirmă faptul că, alegerea între calea internă şi externă se face pe baza urmatoarelor criterii:

– politica de relaţii din întreprinderea respectivă;

– tema acţiunilor de formare propuse de organismele externe;

– vechimea (experienţa) în domeniul formării;

– durata;

– rentabilitatea previzionată a fiecareia din cele două căi.

În ansamblu, persoanele care trec prin procesul de formare preferă organismul extern care prezintă, în ochii lor, garanţii de eficienţă şi o anumită independenţă cu privire la utilizarea rezultatelor stagiilor.

Trainingul este un proces planificat pentru a modifica atitudini, cunoştinţe sau comportamente, printr-o experienţă dobândită prin studiu, în vederea obţinerii unei performanţe optime în cadrul unei activităţi sau game de activităţi. În sistemul de lucru, urmăreşte dezvoltarea abilităţilor individuale pentru satisfacerea nevoilor de forţă de muncă prezente şi viitoare ale organizaţiilor.

Printr-un program de training eficient, se urmăreşte:

– îmbunătăţirea performanţelor individuale, ale echipei şi organizaţiei în ceea ce priveşte calitatea, viteza de lucru şi productivitatea în ansamblu;

– îmbunătăţirea flexibilităţii operaţionale, prin extinderea gamei de calificări deţinute de angajaţi;

– reducerea costurilor de recrutare prin recalificarea, reorientarea şi reinstruirea angajaţilor;

– atragerea angajaţilor de calitate, oferindu-le oportunităţi de pregătire şi dezvoltare, ridicându-le nivelul de competenţă şi aria de calificare, făcând astfel posibilă obţinerea unei satisfacţii mai mari în muncă;

– sporirea interesului angajaţilor prin încurajarea acestora în vederea identificării cu sarcina şi obiectivele organizaţiei;

– dezvoltarea muncii prin instruirea în domeniul protecţiei muncii;

– crearea unei atitudini mai receptive la schimbare, dând oamenilor cunoştinţele şi calificările de care au nevoie pentru a face faţă noilor situaţii;

– asigurarea calităţii maxime pentru serviciile destinate clienţilor.

Un obiectiv director al activităţii de formare este îmbunătăţirea adaptabilităţii lucrătorilor la inovaţiile tehnologice şi organizaţionale.

Gestionarea carierelor

Are drept scop asigurarea corespondenţei pe termen lung între nevoile de evoluţie în carieră ale funcţionarilor publici, posturile şi parcursurile de carieră disponibile în cadrul organizaţiei. Presupunerea pe care se bazează această abordare este aceea că oamenii doresc să avanseze în cadrul organizaţiei.

Sucesul programelor de formare profesională va fi asigurat de urmatorii factori:

– „Motivatia pe lungă durată“ este cea care determina interesul pentru stagiu şi este, înainte de toate, o problemă de selecţie a celor care vor fi implicaţi în procesul de formare. „Motivaţia de moment“ depinde de atractivitatea programului considerat.

– Stimularea este determinată de grupul în raport cu care individul va încerca, conştient sau nu, să se situeze. Dacă este foarte puternică, ea este dăunatoare pentru că duce la situaţii; dacă este prea scazută – conduce la pasivitate.

– Reacţia indivizilor implicaţi în procesul de formare este indispensabilă deoarece astfel, cunoştinţele ajung nu doar să fie prezentate ci, în măsura posibilului, să fie descoperite şi formulate de către cursant. Ea conditionează durabilitatea memorării şi eficacitatea utilizării viitoare a cunoştinţelor.– Controlul se efectuează, pe de o parte, în mod informal, de-a lungul procesului de acumulare, sub supravegherea constantă exercitată de formatori cu privire la progresul grupului şi, pe de alta parte, prin autocontrolul exercitat de cursanţii înşişi.